Stiri /
10 decembrie 2018

Timișul, pe primul loc în topul național al tranzacțiilor cu terenuri

terenuri agricolePrimele 11 luni ale acestui an au adus o scădere de 5,5% a volumului tranzacțiilor cu terenuri agricole, față de perioada similară a anului trecut. Astfel, volumul tranzacțiilor din acest segmenta urmat tendința de contractare manifestată și în segmentul rezidențial. Conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), analizate de Profit.ro, scăderea din segmentul agricol nu a fost la fel de abruptă ca cea care s-a manifestat în segmentul rezidențial.

În intervalul ianuarie – noiembrie 2018, la nivel național, au fost tranzacționate pense 110.000 de loturi de teren. Luna martie s-a remarcat din punctul de vedere al volumului tranzacțiilor, ajungându-se la 13.848 de terenuri. Cu 13.501 terenuri tranzacționate, luna mai a fost a doua cea mai productivă lună din acest an în ceea ce privește tranzacțiile cu terenuri.

La nivel național, Timișul a fost județul cu cea mai intensă activitate de tranzacționare pe segmentul terenurilor agricole. Au fost încheiate peste 8.800 de tranzacții de vânzare-cumpărare de terenuri agricole în cele 11 luni care s-au scurs din anul 2018. Astfel, județul Timiș a ajuns să acopere echivalentul a 8% din totalul tranzacțiilor cu terenuri agricole consemnate la nivel național în perioada menționată.

Cea mai productivă lună din perspectiva tranzacțiilor încheiate în Timiș a fost aprilie, cu 1.289 loturi. La polul opus se clasează luna august în care s-a înregistrat jumătate din numărul tranzacțiilor consemnate în aprilie.

Topul județelor cu cele mai multe tranzacții de terenuri agricole în intervalul ianuarie – noiembrie a fost completat de Dolj cu aproximativ 6.500 loturi, Arad cu circa 6.300 loturi, Galați cu 5.045 vânzări și Brăila cu 5.026 loturi tranzacționate.

Primele 5 județe din top acoperă 30% din totalul terenurilor tranzacționate la nivel național în primele 11 luni ale anului în curs.

Timișul ocupă primul loc și la cea mai mare valoare a unei tranzacții. Este vorba de un teren agricol vândut în comuna Voiteg, cu un preț de 2,56 milioane de lei. Suprafața terenului a fost de 85,4 hectare.

Istoricul de navigare printre proprietăți va fi afișat aici de îndată ce vei vizualiza proprietăți.