+40 732 999 996
office@sodolescu.ro
RO / EN
 

Ce s-a intamplat cu preturile apartamentelor in luna mai. Piata noua a generat variatii semnificative in Brasov si Bucuresti

30-05-2021

La fel ca in celelalte doua luni de primavara, preturile locuintelor din Romania s-au mentinut pe o traiectorie general ascendenta si in luna mai.

Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitata, la nivel national, de vanzatorii de apartamente (noi si vechi) s-a majorat cu 0,7% luna trecuta, ajungand la un nivel de 1.406 euro pe metru patrat util (fata de 1.396 de euro pe metru patrat util la finele lui aprilie). Evolutii pozitive au avut loc in cinci dintre cele sase mari orase monitorizate constant de Imobiliare.ro, insa in Brasov si in Bucuresti au fost consemnate cele mai semnificative majorari de pret. In aceste doua centre regionale, curba abrupta de crestere a fost sustinuta in mod preponderent de segmentul rezidential nou, putand fi explicata prin suplimentarea stocului locativ existent spre vanzare cu proprietati aflate in constructie sau recent finalizate.


Timisoara:
In orasul nostru, suma medie solicitata pentru un apartament s-a majorat cu 0,8% in cea de-a treia luna de primavara, de la 1.324 la 1.335 de euro pe metru patrat util, evolutii pozitive fiind consemnate pe ambele segmente de piata analizate. Apartamentele vechi disponibile spre vanzare pe piata timisoreana s-au apreciat cu 0,9% in ultimele 31 de zile, de la 1.323 la 1.335 de euro pe metru patrat util. Locuintele din cadrul noilor ansambluri rezidentiale, pe de alta parte, au inregistrat un avans de 0,5%, de la 1.328 la 1.335 de euro pe metru patrat util.

Bucuresti:
Pe parcursul lunii mai, apartamentele disponibile spre vanzare in cel mai mare oras al tarii au inregistrat un avans general de 3,8%, de la o medie de 1.430 de euro pe metru patrat util, pana la 1.484 de euro pe metru patrat. Pretentiile vanzatorilor s-au majorat pe ambele segmente de piata analizate, insa intr-o masura sensibil diferita: locuintele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,9% (de la 1.402 euro pe metru patrat, la 1.415 euro pe metru patrat), in vreme ce unitatile locative nou-construite au inregistrat o crestere de 6,6%, de la 1.448 la 1.543 de euro pe metru patrat.

Brasov:
In orasul de la poalele Tampei, Indicele Imobiliare.ro releva, per ansamblu, un avans de 4,5% al preturilor apartamentelor in luna mai, de la un nivel de 1.302 euro pe metru patrat util, la 1.360 de euro pe metru patrat. In momentul de fata, o unitate locativa in bloc vechi poate fi achizitionata, in medie, cu 1.284 de euro pe metru patrat, anume cu 2,5% mai mult decat luna trecuta (cand ar fi costat 1.253 de euro pe metru patrat). Pe de alta parte, o locuinta nou-construita din Brasov are acum o valoare medie de listare de 1.474 de euro pe metru patrat, in crestere cu 7% fata de aprilie (de la 1.378 de euro pe metru patrat).

Cluj-Napoca:
In orasul de pe Somes, pretentiile vanzatorilor de apartamente s-au majorat usor, respectiv cu 0,4% in luna mai, acestea ajungand, in momentul de fata, la o medie de 1.910 euro pe metru patrat util (comparativ cu 1.903 euro pe metru patrat la finele lui aprilie). In capitala Transilvaniei, preturile au avut o evolutie diferita pe cele doua segmente de piata analizate: locuintele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,5% (de la 1.870 la 1.898 de euro pe metru patrat), in vreme ce unitatile din ansamblurile noi au consemnat un recul de 0,8% (de la 1.937 la 1.921 de euro pe metru patrat).

Constanta:
In orasul de la malul marii, apartamentele disponibile spre vanzare au inregistrat, per ansamblu, un avans de 0,6% al valorii medii de listare, ajungand la 1.298 de euro pe metru patrat util la finele lunii mai (fata de 1.290 de euro pe metru patrat, in aprilie). Si aici, preturile au cunoscut evolutii divergente pe cele doua segmente de piata analizate: apartamentele vechi s-au apreciat cu 2,2% (de la 1.281 la 1.309 euro pe metru patrat), in vreme ce unitatile locative nou-construite s-au depreciat cu 1,8% (de la 1.307 la 1.283 de euro pe metru patrat).

Iasi:
In orasul din nord-estul tarii, Indicele Imobiliare.ro a inregistrat, la nivelul intregii piete, un recul de 0,3% in luna mai, de la o medie de 1.085 de euro pe metru patrat util, la 1.082 de euro pe metru patrat. In ultimele 31 de zile, preturile locuintelor din blocurile vechi s-au diminuat cu 1,5%, de la 1.122 la 1.105 euro pe metru patrat. Pe segmentul apartamentelor nou-construite, pe de alta parte, a avut loc un avans de 0,9%, o asemenea unitate locativa ajungand sa coste 1.068 de euro pe metru patrat (fata de 1.058 de euro pe metru patrat la finele lunii anterioare).

sursa: imobiliare.ro
Social media
© Copyright 2015-2022 Sodolescu Imobiliare