Despre imobiliare /
17 aprilie 2018

Prețurile locuințelor din România sunt la un pas de a deveni un motiv de alertă pentru piața imobiliară

preturi-locuinte-romaniaDupă momentul crizei imobiliare, piața a început să-și revină, iar treptat, prețurile locuințelor din România au intrat pe o tendință ascendentă de la care pare să nu se abată. Totuși, ritmul de creștere nu este încă unul care ar trebui să stârnească un val de panică. Argumentele pentru păstrarea calmului sunt multiple, cel puțin în momentul în care ne aflăm.

În primul rând, conform atelor Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, evoluția prețurilor locuințelor din România s-a situat în ultimul trimestru al anului trecut la 5,6%, în scădere față de trimestrul anterior când creșterea indicată era de 6,2%. Această temperare ușoară a ritmului de creștere este o veste bună deoarece plasează evoluția prețurilor sub nivelul de alertă stabilit de UE, respectiv 6%.

Conform Imobiliare.ro, pretențiile vânzătorilor au înregistrat un salt mai mare decât valorile reale de tranzacționare. Acest lucru indică faptul că între așteptările vânzătorilor și disponibilitatea cumpărătorilor există încă o discrepanță semnificativă. Cele două părți ajung la un consens prin negociere, proces care, de multe, ori este destul de anevoios. Cazurile în care vânzătorii nu sunt dispuși la compromisuri, în ciuda sfaturilor consultanților imobiliari sunt destul de frecvente. Tocmai de aceea, o serie de locuințe rămân pe piață un perioade îndelungate deși ar fi ușor vandabile.

Dacă scăderea sub nivelul de alertă al UE este un argument pentru păstrarea calmului în piață, un al doilea argument este nivelul prețurilor care, deși a recuperat o bună parte din „handicapul” acumulat în timpul crizei, locuințele rămân mai ieftine cu 31,5% față de acum 10 ani, respectiv față de trimestrul al patrulea din 2007.

Totuși, Imobiliare.ro citează un specialist din domeniul bancar care avertizează asupra vulnerabilității pieței românești la influențele piețelor din regiune, unde s-au înregistrat ritmuri de creștere a prețurilor mult peste nivelul de alertă. De exemplu, în Bulgaria evoluția prețurilor locuințelor a fost de 8,2%, în Ungaria de 7,6%, în Slovenia de 10%, iar în Republica Cehă de 8,4%.

Pe termen mediu și lung, o evoluție accelerată a prețurilor locuințelor atât în România, cât și în țările din zonă, ar putea face plauzibil scenariul unei noi crize imobiliare.

Istoricul de navigare printre proprietăți va fi afișat aici de îndată ce vei vizualiza proprietăți.