Sfaturi practice /
19 iunie 2019

Actualizări simple pentru creșterea eficienței energetice a locuinței

efieienta energeticaFacturile la energie pot deveni o povară în cazul în care locuința are deficiențe în ceea ce privește consumul eficient de energie pentru asigurarea confortului. De aceea, sunt recomandate actualizări simple pentru ca această povară să pună o presiune mai redusă asupra bugetului gospodăriei. Nu în ultimul rând, un consum eficient de energie se va răsfrânge și asupra reducerii impactului asupra mediului.

De cele mai multe ori, izolația defectuoasă, iluminatul cu becuri incandescente, electrocasnicele vechi și aparatele de aer condiționat supradimensionate sunt punctele la care proprietarii ar trebui să lucreze pentru a crește eficiența energetică a locuinței. În același timp, cumpărătorii ar trebui să acorde o atenție sporită acestor aspecte.

Izolația

Pentru asigurarea confortului termic, atât iarna cât și vara, cu un consum cât mai mic de energie, izolația joacă un rol esențial. Aici este vorba atât de izolarea zidurilor exterioare dar, mai ales, a suprafețelor vitrate. Ferestrele pot genera pierderi mari de căldură în timpul iernii și un transfer intens de căldură dinspre exterior, spre interior în timpul verii. Astfel, pentru menținerea unei temperaturi confortabile este necesar un consum sporit de energie. Așadar, actualizarea ferestrelor este o investiție care trebuie făcută.

Becurile incandescente

Acest tip de becuri generează un consum ridicat de energie electrică, dar reprezintă și cea mai accesibilă actualizare pe care oricine o poate face. Ele pot fi înlocuite cu becuri LED sau cu alte tipuri de becuri „ecologice”. Această actualizare presupune o investiție minimă și nu impune modificare rețelei electrice a locuinței.

Actualizarea electrocasnicelor

În timp electrocasnicele își pierd din eficiența energetică. Mai mult, tehnologia evoluează și vine cu propuneri de noi generații cu performanțe mai bune și cu un consum de energie redus. Bineînțeles, nu poți schimba complet toată aparatura electrocasnică în fiecare an, dar, în momentul în care aceasta devine depășită, alege un produs din ultima generație, cu un consum redus, chiar dacă s-ar putea ca investiția inițială să fie mai mare decât într-unul similar, din generația anterioară aflat la reducere.

Nu în ultimul rând, atenție la achiziția și montarea unui aparat de aer condiționat. Pentru a face alegerea eficientă pentru spațiul disponibil, apelează la un specialist, atât pentru alegerea aparatului, cât și pentru montare.

Istoricul de navigare printre proprietăți va fi afișat aici de îndată ce vei vizualiza proprietăți.